Cuvantul “mediocru” ma urmareste cam de cand am intrat la liceu.
Aveam un profesor – la o materie la care nu ma ducea capul prea tare sa fac performanta, dar la care ma straduiam sa fiu “pe acolo, macar de un 8″ – care, dupa ce tipa la mine si imi trantea caietul pe catedra, spunea: “Loredana, pune mana sa muncesti, daca nu, vei fi intotdeauna un om mediocru”.
Ma uit la ea cum tace. Cum i se inaspreste pielea dintre sprancene si cutele i se indoaie mai adanc pe frunte. Cum ii spune pentru a nu stiu cata oara “bine, am inteles”. Cum cauta apoi un colt unde sa-si linisteasca privirea si sa-si inabuseasca frustrarile.
Cum i se opreste respiratia cand el spune “nu, ce stii tu? facem asa”. Cum isi inghite cuvintele si se uita la el ingretosata, umilita, suparata. Cum tace.
Cum se agata de lucrurile marunte. De rufele din masina ce trebuie scoase pe sarma la uscat, de ciorba de oase pe care trebuie sa o dreaga, de romanul de dragoste prost pe care l-a cumparat la pret redus.
Cum spuneam si pe Facebook, nu usor m-am despartit de Renne.ro, proiect inceput in urma cu doi ani si jumatate impreuna cu cei trei muschetari: Alex, Daniel si Adi. Sunt mandra ca fac parte dintre fondatorii Renne, este un proiect la care am tinut si la care voi tine mult in continuare, practic am crescut profesional odata cu el.
In ultimul timp m-am dedicat cel mai mult jobului de la Editura ALL si am descoperit ca ma atrag mai mult alte domenii conexe. Din acest motiv, dar si din lipsa de timp, am considerat ca cel mai bine este sa spun “la revedere”. Aceasta este singura motivatie, va rog nu cautati si alta 
De obicei sunt nemultumita, mai ales cand ajung la linia de sfarsit de an. Si mi se pare logic si firesc, sa vreau sa fi putut mai mult. Insa, de data aceasta, imi permit sa fiu mai indulgenta cu mine. Si sa afirm sus si tare ca da, la acest sfarsit de an, sunt multumita de mine.
Iar pe langa familie, prieteni si job, sunt multumita mai ales ca, amintindu-mi azi de cazaturi, am reusit, dupa atata timp, sa ma ridic.
un romantic, bineinteles.
pentru ca romanticii sunt, pentru mine, barbati de cursa lunga. Pe amuzanti nu pot sa-i iau atat de in serios, ajung sa nu mai stiu cand glumesc si cand spun adevarul.
romanticii sunt cei care ma tin mai mult langa (desi cei amuzanti pot sa ma bage mai repede in pat (sic).
sunt cei care ma rasfata si ma fac sa ma simt importanta pentru ei (desi si amuzantii pot avea si ei momentele lor, de “ratacire”)
cei care stiu ce imi place si-mi iau in serios toate capriciile (in timp ce amuzantii imi spun sa nu ma mai prostesc sau se prostesc si ei la cot cu mine)
cei care stiu cum sa imi faca mai buna o zi proasta (hmm, aici sunt la egalitate cu amuzantii)
cei pentru care ma invidiaza toate prietenele (sincera sa fiu, nu m-a invidiat niciuna pentru niciun iubit, insa imi place mie sa cred asta 
).
sunt suparati pe mine.
nu intreaba de mine. Pentru ca eu, desi si eu sunt suparata pe ei, intreb pe altii de ei si imi fac griji.
trimit un sms ca sunt prin Bucuresti si ca in 30 de minute merg la o cafea. Si care se asteapta ca eu sa-mi las un picior plin cu ceara, sa trag repede ceva pe mine, sa contramandez planurile de weekend si sa ma duc sa-i vad, pe ei si pe alti 50 de oameni, la o cafea.
isi amintesc ca exista prieteni doar cand isi iau concediu sau se despart de iubit.
Eu renunt de pe acum. Mi se pare greu. Si, mai mult decat atat, umilitor.
Sa il cauti. Sa il gasesti. Sa il iubesti. Sa il menajezi. Sa il astepti sa te ceara. Sa mori de o penibilo-satisfactie cand iti da inelul (neaparat) cu piatra, (neaparat) in public. Sa te dai peste cap sa te placa mama-soacra. Sa cauti innebunita o rochie. Sa il obligi sa se implice in alesul fundelor, florilor, restaurantului, invitatiilor, cosuletelor pentru invitatii, acelor de siguranta. Sa zambesti. Sa pupi lumea pe care nu o cunosti. Sa faci poze cu lumea pe care nu o cunosti.
Imi plac oamenii cu ambitii. Oameni care vor sa se autodepaseasca. Care viseaza sus (tot mai sus, cum zice Guess Who).
Cand eram mica auzeam (si inca mai aud) ca pentru a “trai bine” (adica a avea succes) iti trebuie unul dintre cei trei factori determinanti: desteptaciune, frumusete sau bani. Ca stiti cum e, un om destept nu o sa moara niciodata de foame, reuseste el cumva sa o scoata la capat; un om frumos isi gaseste pe unul mai putin frumos si poate mai destept si mai cu bani; iar un om cu bani cu siguranta va face mai multi bani, ca doar banii la bani trag.
Iar cand nu ai niciunul din acestea trei (sau poate doar cate putin din fiecare, insuficient pentru a te ridica) ai nevoie de un al patrulea: ambitie, din aia iesita din comun.
