Am iubit o singura data, mult, bolnavicios, complusiv, cu nemultumire si cu aroganta. Eram in prag de licenta, cand mi-am adunat zecile de cursuri, pixuri si foi subliniate si i-am spus din nou “eu nu mai pot”. El a tacut, “ca intotdeauna” – mi-am spus cu manie, si am iesit pe usa pe care tot amanam s-o deschid.
O perioada n-am mai fost eu si nici nu mai puteam, desi spun ca incercam din rasputeri, sa ma gasesc. La fata care plangea si se urca intempestiv in tren nu mai voiam in niciun chip sa ma intorc.
Iar singura varianta a fost sa ma transform in pisica – acest animal care niciodata nu mi-a placut. Mi-am lasat unghiile lungi si le-am pilit ascutit, am inceput sa stau la panda si, din cand in cand, sa ies la atac. Doar ca ierarhia mea sociala era stricta. Un “el” era acolo sa-mi intregeasca, pentru putin timp, decorul personal: prieteni, serviciu, cateva baruri si uneori tocuri inalte. Un soarece firav pe care-l ademeneam cu aroma cascavalului, pe care imi placea sa-l chinui si sa-l umilesc, dar de care mi se facea apoi un fel de mila si voiam sa-i dezvalui capcana pusa in drum.
Am intalnit in ultimele luni doua tipuri de “el”, cel care nu suna si cel care suna o data pe saptamana. Primului nu am ce sa ii reprosez, ne intelegem extraordinar. Cu ultimul, insa, deja devine “noi”, un “noi” pe care-l stabilim de la-nceput si de comun acord “neexclusiv” – lucru care imi place, pentru ca-mi ridic pe un piedestral libertatea, dar care ma si chinuie ingrozitor gandindu-ma ca (poate) e cu alta. Un “noi” pe care am sfarsit acum sa ma intreb de ce il accept. Un “noi” care, treptat, ma transforma pe mine in soarece sfios din pisica. Un soarece care tresare de fiecare data cand suna telefonul, care inghite in sec si intreaba in gand “unde dracu’ ai fost?” in timp ce raspunde “sunt ocupata toata saptamana” la “vrei sa ne-ntalnim?”.
Eu recunosc: nu stiu cum sa ma port cu barbatii, nu stiu cum sa renunt la carapacea de autoaparare si la jocul prostesc de-a mandria far’ de prejudecata. Voi cum stiti sa va purtati cu ei?
dude, the second guy looks very familiar to me too. si eu ma chinuiam, stiu cum e. don t give up, dar nici nu te implica foarte tare. variaza, diversifica:)))nu cred ca o sa/ti treaca foarte repede tocmai fiindca te chinuie. eu am zis stop cand se purtase inacceptabil pentru a nu stiu cata oara. m-am pupat cu 4 tipi in 3 zile, dar pana la urma am gasit pe cineva misto:))))) si da, nici eu nu stiu cum sa ma port cu barbatii. cateodata dau prea mult, cateodata prea putin. greu sa “calibrezi” mesajul:))dar seful meu e…..:))))so fuck them all!
U rock girl, sper sa-ti fie bine cu cel de acum.
“noi-ul” neexclusiv duce la un cerc vicios obositor. in primul rand pentru ca stabilesti de la inceput: eu tin la libertatea mea mai mult decat la orice, I date other people, n-ai voie sa fii gelos, etc. problema e ca lucrurile se schimba si incetul cu incetul ajungi sa-ti dai seama ca tot ce vrei e sa monopolizezi timpul acestei persoane care in fapt iti ofera exact ce-ai cerut. e absolut firesc! vrei a discuti serios despre acel “noi” si te izbesti de raspunsul invariabil: “am inteles perfect unde stau, imi inteleg statutul, sunt schimbul 2 sau 3″ si tu ai vrea sa-i explici ca lucrurile au evoluat si ca iti doresti altceva de la el, dar nu esti nici tu sigura ca l-ai mai vrea dupa ce l-ai primi. si pana la urma apare altcineva care te face sa razi, care iti acorda toata atentia si te implici si te trezesti intr-o relatie, brusc iti aduci aminte de cel care iti oferea libertatea si ti se face dor de sentimentul ala si te intorci. iar daca atunci cand te intorci la el te ia in brate si te strange in brate in felul ala care spune “te-am iubit intotdeauna, dar n-am avut voie sa ti-o arat” iti dai seama ca esti complet fucked up, o jigodie capricioasa care vrea sa se indragosteasca si nu poate, care se ofera pentru orice moment de interesant doar pentru a parasi scena cand lucrurile devin serioase.
nu-i vorba de a stii sa te comporti cu barbatii. e de departe cel mai simplu lucru. problema e ca dupa ce ai facut mizerii iti e greu sa mai crezi ca oamenii sunt capabili de gesturi frumoase. cand ti-ai pierdut inocenta iubirii bolnavicioase si compulsive, transformi iubirea intr-un joc pervers de “care pe care” sau “imblanzirea scorpiei”.
GOD, how I love relaps!
Ileana, cata dreptate ai!
Poarta-te firesc, oricum ar fi sunt bucurii si deceptii, mai bine le primesti tu insuti!
Iulia, ce e “firesc”? asta eu nu mai stiu. Firescul de acum 4 ani ma sperie. Pentru ca ma gandesc ca m-ar putea aduce iar pe culmile disperarii..
bai, pana la urma cred ca trebuie sa ne bucuram de “culmile disperarii” pentru ca doar asa simti ca ai douazeci si ceva de ani si nu cinczeci si… si pe de alta parte nu cred ca mai ai cum sa ajungi acolo. prima experienta e cea mai acuta, in timp mainile se tocesc si nu mai simti la fel de tare durere cand pui palmele pe plita incinsa
Nu am cu ce sa ma laud in lumea asta plina de „razboinici” si de „cuceriri”. Doar ca dupa 9 ani de dedicare si devotament fata de o femeie am pierdut-o iremediabil. Initial am zis ca voi fi altfel, ca am suferit prea mult din acest motiv si ca nu voi mai permite asa ceva. Ei bine, acum sunt convins ca voi face la fel ori de cate ori voi fi lasat. Ma implineste compania si impartasirea, nu conflictul si trofeul. Nu am devenit un consumator de femei si nici nu le dispretuiesc. Iar libertatea de care vorbesti, cred ca e mai degraba o capcana si o cusca. Cu siguranta iti doresti afectiune mai mult decat „libertatea” de a te da jos din pat pe care parte vrei. Dupa cum zicea cineva mai sus, e foarte simplu sa te porti cu un barbat. Pentru inceput, nu-l trata ca pe un soarece.
Si in definitiv prefer sa ma trezesc plangand din cand in cand decat sa nu rad niciodata.
Foarte sincer postul
Fiecare trece de la soarece la pisica si invers. Nu cred ca are cineva reteta de cum trebuie sa te porti cu barbatii. Asa cum nici barbatii nu au o reteta de a se purta cu femeile. Cred ca trebuie sa luam lucrurile asa cum sunt. Toata lumea are parte de iubirea aceea care-ti rupe inima in doua, dar in acelasi timp traim tot timpul cu speranta ca cineva intr-o zi ne-o va reintregi. Iar carapacea va cadea indiferent cat de mult tinem la ea, in momentul in care suntem pregatite si pentru cineva care merita 
Raspunsul este f simplu. Barbatii vor exact pe dos din ce ai descris mai sus. Daca ai ales sa fi cu un barbat care iti ofera atentie, ii pasa, il iubesti si merita din pct. tau de vedere sa ai o relatie cu el, atunci fi deschisa catre adevar. Micile strategii de indiferenta, raspunsurile negative la invitatiile lui, incercarea de a parea o tipa f busy pt el…nu face decat sa va indeparteze. Asa cum tu te intrebi “unde draq ai fost” si el se intreaba “de ce draq te porti asa”. Tot ce am citit prin raspunsuri este f adevarat. Intodeauna cand suntem deceptionati spunem ca am ales gresit. Nu e chiar asa. Ne lipseste verticalitatea de a recunoaste ca vina este si de partea noastra. Si nu dispera, sa nu crezi ca nu vei mai iubi pe nimeni la fel ca pe celalalt…iti garantez ca il vei iubi pe altul de 10 ori mai mult….insa nu l-ai gasit inca pe “the one.”